Chiar
dacă Valentine’s Day, Dragobetele, aniversarea relației voastre și ziua
iubitului tău sunt departe, asta nu înseamnă că gesturile romantice, care să-i
demonstreze cât de mult ții la el, trebuie lăsate deoparte. Ba mai mult, te
sfătuim ca în zilele oarecare, în care nu se întâmplă nimic deosebit, să-i faci
mici cadouri sau gesturi care să-i arate cât de mult îl apreciezi.

Dacă se va bucura de ele, există posibilitatea
ca și el să-ți returneze favoarea. Însă nu acesta trebuie să fie scopul
acțiunilor tale. Tu trebuie să-i dăruiești ceva pentru că ți-e drag, pentru că
îl iubești și nu pentru a obține ceva în schimb. Iar dacă ești în pană de idei,
iată ce gesturi romantice ai putea face:
- Clasicul mic dejun: dacă nu vrei
să-l servești la pat, măcar trebuie să-l prepari. Nu uita să incluzi toate
felurile lui preferate. Astfel, dacă de obicei serviți unt cu dulceață de
fructe de pădure, pentru că asta e preferata ta, iar el îți respectă gusturile,
nu uita ca acum să o strecori pe cea de gutui, în meniu, dacă este favorita lui.
Poate tu o detești, însă el cu siguranță îți va aprecia micul gest. Poți așeza
o vază cu flori pe masă, pentru a oferi impresia că te-ai străduit să aranjezi
totul festiv.

-
Calcă-i cămașa, chiar dacă el nu
îți cere acest lucru. Se va simți răsfățat. Însă ai grijă că dacă nu îți face
plăcere, acest lucru să nu devină un obicei. Fă-o doar pentru a-l alinta, nu
pentru că „trebuie”.
-
Ia un borcan și pune în el
bilețele colorate pe care să scrii mesaje de dragoste care să-l binedispună pe
iubitul tău. Pot să fie notate lucrurile care îți plac ție cel mai mult la el
sau citate de dragoste. Poți să descrii și momente frumoase petrecute împreună.
Roagă-l ca în fiecare zi să deschidă borcanul și să aleagă un bilețel.

-
Atunci când împărțiți o prăjitură
sau ceva dulce, lasă-i lui ultima înghițitură în semn de apreciere.
-
Dacă este un colecționar înrăit,
surprinde-l într-una din zile cumpărându-i ceva pentru colecția lui. Singur va
aprecia.
-
Lasă-i pe frigider un bilețel
prins cu un magnet în care să-i urezi o zi minunată și să-i reamintești cât de
mult îl iubești.
-
Cumpără-i bilete la concertul
formației lui preferate, chiar dacă tu nu ești un susținător înrăit al
acestora.
-
Strecoară-i în cutia poștală o
scrisoare romantică și asigură-te că o va găsi.
